O alta istorie a cafelei...

Istoria cafelei este la fel de misterioasa, ca si aroma ei. Printre zecile de legende care evoca nasterea cafelei, cea mai cunoscuta este aceea a ciobanul yemenit Kaldi :

«Un camilar, sau un paznic de capre, se plangea calugarilor din Arabia Felix, ca, camilele sau caprele sale, ramaneau treze toata noaptea si sareau, ceea ce nu era in obiceiul lor.

Abatele, curios de a afla de ce aceste animale erau treze si atat de vesele, impreuna cu un calugar, au inceput sa le observe.

Remarcand ca au mancat rodul unor tufe, el a fiert aceste fructe in apa si a constat ca band din aceasta apa, simptea o incitare de a ramane treaz», astfel incepea, in O Mie si Una de Nopti, legenda inventiei cafelei in muntii din Yemen.

Nascuta in indepartata Abissinie, Ethiopia de astazi, cafeaua a fost intotdeauna aureolata de mistere si de legende si a starnit dorintele si visurile cele mai arzatoare, inainte de a cuceri intreaga planeta.

De la O Mie si Una de Nopti si pana astazi, multi amatori de cafea celebri sau remarcat, care reflectau sau isi atatau spiritele cu o cafea :

In secolul al XVII-lea, Louis XV, a fost, fara indoiala, foarte pasionat de cafea, deoarece a plantat arbori de cafea la Versailles si isi prajea propria cafea.

Cam prin aceeasi epoca, Bach, a compus o cantata in slava bauturii sale preferate, numita “Cantata cafelei".

Napoleon Bonaparte mentinea constant sapte cafetiere pe foc, in special in momentele cruciale, mai ales in timpul campaniei egiptene, tara mare consumatoare de cafea. El spunea : « Cafeua tare ma reinvie, ma provoaca ca o fierbere, un chin unic, o durere care nu este lipsita de placere. Prefer atunci sa sufar, decat sa nu sufar ».

Talleyrand consilierul sau, de asemenea, lauda aceasta bautura care «elibereaza stomacul, nu tulbura gandurile, activeaza sangele, faciliteaza munca, restabileste sanatatea si ofera nopti delicioase.» El a descris-o ca fiind «Neagra ca Diavolul. Fierbinte ca si Infernul. Pura ca un Inger. Dulce ca Iubirea».

Voltaire, ganditor francez al secolului al XVIII-lea, bea 72 cesti pe zi! Medicului sau, care l-a avertizat impotriva efectelor nocive ale abuzului de cafea, i-a raspuns: «Daca este asa, atunci de optzeci de ani tot incerc sa ma otravesc».

Beethoven, marele muzician, aprecia cafeaua tare si punea saizeci de boabe la o ceasca, dupa propria-i reteta.

Goldoni, dramaturg venetian, foarte impregnat de cultura cafelei, care a inflorit in acest oras in epoca respectiva, a scris o piesa de teatru «Bottega del Caffe», o reflectie ironica a moravurilor vremii.

Un secol mai tarziu, Honore de Balzac, mare amator al licorii negre ca noaptea, bea cafeaua la orice ora, pentru a dormi cat mai putin posibil si pentru a-si stimula facultatile literare. I-a dedicat si un eseu «Tratatul excitantilor moderni», si spunea ca, dupa o cafea : «Ideile se pun rapid in miscare, precum batalioanele unei mari armate pe campul de lupta, iar batalia e dusa cu furie».

Verdi, compozitor italian romantic declara ca, «Cafeaua este un balsam pentru inima si minte».

In secolul XX, dramaturgul american de origine engleza, John Van Druten, aducea urmatorul elogiu cafelei : «cred ca daca as fi fost femeie, as fi purtat cafeaua ca parfum».

Incheiem epopeea cafelei cu un nume romanesc al secolului XXI, nu la fel de cunoscut, Dan Iliescu, care in poezia sa «Cafeaua» scria : «Poti bea cafea, in multe feluri / Aroma ei, mereu e diferita….. ».